BLOG DE MUNTE: mai 2010

miercuri, 5 mai 2010

Nichitiana

Spune-mi, iubito -

dacă m-aş preschimba nopţile

într-o boare de vânt

şi mi-aş ascunde adierile în părul tău…;

nu-i aşa că marea visurilor tale

şi-ar preschimba vuietul valurilor

într-un imens oftat –

de teamă să nu-mi ucidă şoaptele?

Cei care nu stiu ce inseamna muntele decat din poze sau de la televizor, din povestile altora sau din amintirile pe care le pastreaza in urma unui gratar stropit cu nelipsita bere, dar n-au avut vreodata curajul sa-si ia rucsacul si sa incalte o pereche de bocanci, sa se abtina de la orice comentarii.
Ca si marea, muntele are sacralitatea lui. Din varful lui poti atinge cerul cu fruntea.
Muntele e locul de unde vechii daci porneau catre Zamolxe. E un loc de refugiu pentru cei care astazi mai cred in valori, chiar daca unii vor sa-l transforme-n balci.
Tuturor acestor persoane care cred ca a merge la o cabana cu masina inseamna a urca pe munte, pentru ca apoi sa-si alimenteze zdravan stomacul si sa ne exaspereze cu urletele jalnice ale tuturor "h-artistilor" manelisti plini de aere de prost gust, tuturor acestora le adresez rugamintea de a ne ocoli.